Râmnicu Vâlcea sărbătoreşte româneşte! Prima paradă militară din istoria garnizoanei pe Calea lui Traian
Peste 200 de militari ai Garnizoanei Râmnicu Vâlcea(M.Ap.N., M.A.I. şi S.R.I.) şi Poliţiei Locale, vor defila de 1 decembrie la parada militară locală organizată cu ocazia Zilei Naţionale pe Bulevardul calea lui Traian, între bulevardul N. Bălcescu şi bulevardul T. Vladimirescu. Pe bulevardul Calea lui Traian, prin faţa Muzeului de Istorie vor trece şi peste 30 de mijloace tehnice.
Evenimentul va debuta la ora 10.00, la Statuia Independenţei din centrul municipiului, cu o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori. Ceremonia va începe cu salutul Drapelului de Luptă şi intonarea Imnului Naţional al României, iar după oficierea serviciului religios şi alocuţiunile oficialităţilor, ceremonia se va încheia cu festivitatea de depunere de coroane şi jerbe de flori după care, participanţii se vor deplasa pe bulevardul Calea lui Traian unde vor asista la parada militară locală.
La parada militară, care va fi condusă de locotenent colonelul Dumitru Copăceanu, şeful comenduirii garnizoanei, participă detaşamente de militari şi tehnică ale Centrului de Instruire pentru geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici”, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Serviciului Român de Informaţii Vâlcea şi Poliţiei Locală a Municipilului Râmnicu Vâlcea.
La activităţi au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai administraţiei publice locale, parlamentari locali, militari activi, în rezervă şi în retragere, veterani de război şi urmaşi ai acestora, personalităţi de seamă ale culturii vâlcene, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Râmnicului, elevi ai şcolilor din municipiu etc. Parada militară a fost pregătită în contextul Centenarului Primului Război Mondial, 1916-2016.