Cadastrare gratuită în Colegiul Bălceşti
Potrivit unui anunţ al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), lucrările de cadastrare gratuită a terenurilor şi clădirilor vor începe în perioada următoare în 63 de localităţi.
Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 294/2015, şi are ca obiectiv înregistrarea gratuită, până în anul 2023, a tuturor imobilelor din România (terenurile şi clădirile, inclusiv apartamentele) în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a încheiat acordurile-cadru pentru primele 63 de localităţi. Din judeţul Vâlcea, în perioada imediat următoare, vor beneficia de acest program localităţile Diculeşti, Făureşti, Valea Mare şi Fârtăţești toate aflate în Colegiul Bălceşti.
Cetăţenii trebuie doar să permită accesul pe proprietate şi să coopereze.
Lucrările de cadastrare se vor face la nivel de localitate, nu individual. Asta înseamnă că nici persoanele fizice şi nici cele juridice nu sunt nevoite să ceară autorităţilor efectuarea cadastrului.
În situaţia în care cetăţenii nu pot sau nu vor să coopereze cu autorităţile, identificarea limitelor imobilelor se va face în lipsa acestora. Mai precis, specialiştii vor afla de la primărie toate informaţiile necesare.