
Cadastru gratuit la Galicea
În comuna Galicea, procesul de cadastrare avansează, iar primarul Florin Alexandru Mărăcine își dorește ca, până la finalul mandatului, această lucrare esențială pentru comunitate să fie finalizată. 70% dintre terenurile și proprietățile din localitate sunt deja înregistrate gratuit în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, un avantaj major pentru cetățeni, care economisesc bani și își pot valorifica mai ușor proprietățile.
„Lucrările de cadastrare sunt realizate în proporție de 70%. A mers foarte bine acest program, oamenii au fost receptivi, comunică cu specialiștii, iar firma care execută lucrările face treabă bună. Sigur, mai apar probleme și unii sunt nemulțumiți, dar este singura soluție pentru a avea cadastru general. După ce finalizăm, localitatea va avea granițe clare, iar oamenii își vor putea vinde terenurile sau tranzacționa proprietățile fără probleme,” a explicat primarul Alexandru Mărăcine.
Acest program, derulat fără niciun cost pentru cetățeni, este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, fonduri europene și bugetele locale ale primăriilor.