Proiect de educație non-formală cu impact pozitiv la Școala Gimnazială Mihăești, Vâlcea

Fundația Comunitară Vâlcea anunță finalizarea proiectului „Școala Altfel – Din trecut, prin prezent, spre viitor” la Școala Gimnazială Măgura, comuna Mihăești, jud. Vâlcea. Această inițiativă de educație non-formală, derulată cu sprijinul OMV Petrom, a pus un accent deosebit pe disciplinele STEAM și a oferit elevilor vâlceni oportunitatea de a-și îmbunătăți abilitățile și cunoștințele în aceste domenii esențiale pentru creșterea calității educației în mediul rural.
Proiectul care s-a desfășurat în perioada noiembrie 2023 – iunie 2024, sub umbrela programului național ,,Școala Altfel”, a presupus organizarea și derularea unui program de educație non-formală cu ateliere despre disciplinele STEAM cu scopul de a dezvolta abilitățile elevilor de a folosi echipamentele IT pentru activități extrașcolare de cultură, istorie, artă și tradiții. De asemenea, proiectul a vizat și dezvoltarea talentului artistic al copiilor, facilitând achiziționarea materialelor necesare pentru crearea și instruirea unui ansamblu școlar de dansuri populare. Elevii și profesorii din Școala Gimnazială Măgura – Comuna Mihăești, județul Vâlcea, au avut astfel ocazia să participe la concursuri locale și naționale de folclor.

În cadrul proiectului s-au desfășurat o serie de activități menite să îmbogățească experiențele educative și culturale ale elevilor. Au avut loc întâlniri de documentare cu bătrâni, preotul satului și membri ai comunității cunoscători de tradiții, datini și meșteșuguri zonale, pentru a colecta texte, dansuri, cântece, colinde, strigături, urături, modele ale unor motive populare străvechi și obiecte artizanale. Utilizând tabletele grafice achiziționate în proiect, copiii au reprodus motivele populare și le-au transpus în țesături și cusături realizate de ei la atelierele practice incluse în proiect. De asemenea, s-au organizat serbări școlare și un concurs de colinde, alături de ateliere de dezvoltare a competențelor STEM și de învățare/exersare a meșteșugurilor. Un moment important a fost pe 25 mai 2024, când a avut loc Festivalul – Concurs de Tradiții, datini și obiceiuri “Din bătrâni, din oameni buni”, care a adus în prim-plan valorile culturale locale.
Acest proiect inovator a avut un impact semnificativ asupra comunității educaționale din comuna Mihăești, Vâlcea. Având sprijinul OMV Petrom, partener constant al proiectelor de dezvoltare durabilă a comunităților prin educație, Fundația Comunitară Vâlcea a oferit elevilor și profesorilor resursele necesare pentru a explora și a învăța într-un mod interactiv și practic, aducând valorile inestimabile ale tradițiilor și meșteșugurilor din trecut în prezent, care, cu ajutorul tehnologiilor moderne, vor fi păstrate și date mai departe generațiilor viitoare.

Fundația Comunitară Vâlcea a debutat ca grup de inițiativă în 2018 şi s-a înființat în 2019, fiind parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 17 fundaţii comunitare. Fundația este o organizație apolitică și funcționează ca un liant în comunitate, reușind să conecteze fonduri, oameni și inițiative cu scopul de a influența pozitiv mediul comunitar. Misiunea fundației este să contribuie la consolidarea de comunități curajoase care caută să-și rezolve problemele, în care oamenii se implică, caută soluții împreună și luptă pentru drepturile lor, învață din greșeli, transformând nevoile în oportunități pentru fiecare copil, tânăr, adult și senior. Mai multe despre proiectele noastre găsiți aici: https://fcvl.ro/ .

Contact Fundația Comunitară Vâlcea:
Nume: Gabriela Solomon
Email: gabriela@fundatiacomunitaravalcea.ro
Telefon: 0745499371

Pentru mai multe informații despre OMV Petrom, vizitați www.omvpetrom.com