FOTO/VIDEO Constantin Rădulescu: Aducem Tomograf și extindem clădirea Spitalului din Mihăești!
“Joi, 30 mai, am depus proiectul pentru reabilitarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie ”Constantin Anastasatu” Mihăești.
Prin acest proiect, ambulatoriul existent se va reabilita și va fi extins cu un nou corp de clădire (cu o suprafață de cca 1.000 mp), dotat cu mobilier și aparatură medicală de ultimă generație, inclusiv un Computer Tomograf. Valoarea proiectului se ridică la cca 4 milioane euro.
Pentru realizarea acestui proiect, va fi accesată o finanțare din fonduri europene, prin Programul SANĂTATE, ieri fiind încărcate în platformă documentațiile în vederea obținerii finanțării.
Toate aceste investiții le facem cu bună-credință, pentru ca atât pacienții, cât și cadrele medicale, să se bucure de cele mai bune condiții” – Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.