Eugen Neaţă, parlamentarul de succes al judeţului Vâlcea!

Uneori, nu doar eu, dar şi alţi jurnalişti vâlceni, am riscat să supărăm alţi actuali şi foşti parlamentari vâlceni, probabil deranjaţi de textele noastre “prea laudative” la adresa deputatului Eugen Neaţă.
Mai prieten îmi este adevărul aş putea să le spun, dar ştiu că mai toţi au bune intenţii şi bună credinţă, indiferent de culoarea lor politică.
Numai că acum, în tot Parlamentul, sunt maxim 20 de parlamentari capabili să redacteze un proiect legislativ cap coadă de unii singuri, să-l promoveze şi să-l susţină în comisii şi Plen până la transformarea în lege promulgată.
Iar Eugen Neaţă este cel mai activ dintre ei, nu doar în acest mandat, dar şi în cel trecut.
Important pentru vâlceni este însă că legile lui Neaţă au schimbat viaţa multora din ei în bine. Important pentru multe comunităţi este că demersurile sale au ajutat primari, din toate partidele, să-şi respecte angajamentele politice şi electorale.
Important pentru români ar fi ca fiecare judeţ să aibă măcar un deputat sau senator cu activitatea lui Eugen Neaţă.
Ajuns la maturitate politică parlamentară, rapid remarcăm la Neaţă un demers subtil, tacit, dar care certifică cei mai buni aleşi locali.
Bun comunicator, parlamentarul vâlcean este şi acela dintre toţi care scrie cele mai multe texte pe facebook, care explică ceea ce face. Care promovează valorile.
De câteva luni este angrenat într-o acţiune de promovare a celor mai buni edili din Vâlcea, a iniţiativelor lor şi a realizărilor acestora.
Vizitează comunitatea şi primăria, strânge date de la primarul respectiv pentru o nouă lege sau pachet legislativ. Îl consultă în proiectele care le are şi apoi îi pune “ştampila”.
Este suficient ca Eugen Neaţă să publice un fel de articol cu titlu “X primarul de succes al comunei Z” cu poză făcută al[turi de acel edil, şi vizualizările încep să curgă.
Eugen Neaţă a creat un brand “Primar de succes”, a făcut mai mult bine primarilor, chiar şi celor liberali, prin legile sale, decât toţi politicienii vâlceni la un loc! Nu a aşteptat mulţumiri, nu a cerut aplauze, nu a făcut înţelegeri, nu aspiră la ascensiuni politice interne.
Ceea ce probabil i se pare normal, logic şi de bun simţ este însă, ca cei ajutaţi să-i răspundă cu multă bună credinţă!
Nu PSD îl poate răsplăti pentru eforturile sale, deşi a făcut şi face mult bine imaginii partidului. Oamenii din PSD şi culmea şi din PNL îl pot răsplăti însă prin votul lor! Oamenii cu bună credinţă în minte şi suflet!

Traian GUMINSKI