Adio, petreceri cu artificii în Râmnicu Vâlcea!
În ultimii ani în ţară s-a dezvoltat o modă a petrecerilor private (aniversări, nunţi, botezuri) asezonate cu focuri de artificii, iar firmele de profil şi-au dezvoltat afacerile în acest sens. Dacă pentru unii artificiile aduc bucurie, pentru alţii aduc mare deranj.
Primăria Râmnicu Vâlcea a lansat în dezbatere un proiect de hotărâre privind organizarea de spectacole cu artificii la petrecerile private. Şefii administraţiei publice locale susţin că s-au făcut zeci de sesizări din partea râmnicenilor cu privire la focurile de artificii de la nunţi, botezuri sau alte petreceri private ce sunt organizate târziu în noapte şi deranjează liniştea publică. Primăria Râmnicului are de gând să impună anumite reguli, iar cine le va încălca, riscă amenzi usturătoare. Proiectul a fost lansat în dezbatere publică în data de 30 septembrie 2016, iar joi, 20 octombrie 2016, a fost ultima zi în care râmnicenii au putut să-şi spună părerile şi să vină cu sugestii în privinţa acestui proiect de hotărâre. Primăria Râmnicu Vâlcea propune ca petrecăreţii să folosească focurile de artificii până la ora 22.00 şi niciun minut mai târziu. Cei interesaţi au nevoie de o autorizaţie de la instituţia amintită, iar solicitarea trebuie să o facă cu cel puţin 5 zile înainte de eveniment. Agenţii economici care organizează nunţi, botezuri şi alte astfel de petreceri sunt obligaţi să verifice dacă petrecăreţii au obţinut avizele de la Primărie, ISU sau/şi Poliţie, iar dacă avizele nu sunt luate să nu permită desfăşurarea evenimentului. Cei care nu respectă aceste reguli impuse de Primăria Râmnicu Vâlcea pot primi amenzi de la 500 de lei la 2.500 de lei.
Nu este greu de prevăzut că după votarea acestui proiect va fi aproape imposibil să străbaţi birocraţia şi să îţi obţii autorizaţiile necesare aşa că este de presuus că foarte puţine petreceri vor avea parte de artificii chiar şi în limitele orare aprobate de primărie.
Probabil anumite localuri cu “trecere” vor obţine avizele pentru clienţii lor! (T.G.)