Guvernul felicită administraţia din Şirineasa
Mâine, 20 octombrie, în Şirineasa va avea loc recepţia lucrărilor de asfaltare a 7,18 km de drumuri săteşti şi comunale.
Lucrările au demarat în 2013 când a avut loc licitaţia şi au fost finanţate pe Ordonanţa 28. Pentru că la nivel naţional mulţi primari au făcut marea greşeală de a deconta lucrări neexecutate unor societăţi care ulterior au intrat în insolvenţă sau faliment are loc un amplu control al Guvernului pe aceste execuţii. Un astfel de control a avut loc recent la Şirineasa, iar Corpul de Control al vicepremierului l-a felicitat pe primarul Ion Streinu pentru modul în care administraţia locală a cheltuit banii.
“Nu ne-am bătut joc de niciun leu. În vara trecută lucrările erau gata în proporţie de 23% iar acum le-am finalizat. Am reuşit să facem şi nişte economii la fondurile destinate iniţial lucrărilor. Acum împreună cu salariaţii primăriei pregătim o documentaţie prin care solicităm Guvernului ca aceste economii să ne fie lăsate pentru a face asfaltări suplimentare pe alte drumuri care necesită aceste lucrări”, ne-a declarat edilul comunei care a reuşit să redea speranţele unei comunităţi conduse mulţi ani de un primar cu veleităţi cultural artistice dar fără pragmatism în realizări edilitare. Celor care îi ridicau osanale lui Dan Săraru le sugerăm să treacă acum prin Şirineasa şi să vadă cum arată sediul primăriei şi drumurile din comună! (T.G.)