FOTO: DE MĂRȚIȘOR – Filmul ”Warboy” la Teatrul Anton Pann, vineri 1 martie, ora 19.30, Sala Mare
Teatrul Anton Pann la început de mărțișor vă face o invitație la film. Chiar dacă în ziua de 1 martie, în cadrul proiectului ”Caravana TAP”, actorii noștri vor prezenta pe scena Casei de Cultură din Ocnele Mari spectacolul „Varieté la Iunion” o adaptare a unor momente și schițe de Ion Luca Caragiale, la sediul teatrului, în Sala Mare, va avea loc proiecția celui mai nou film, un film de succes care s-a bucurat de aprecieri favorabile din partea criticii de specialitate și a publicului.
Este vorba de ”Warboy”, un fim care spune povestea unui adolescent prin ochii căruia vedem finalul celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact toamna anului 1944. Așa cum ne spune regizorul filmului, Marian Crișan, acțiunea se petrece în în (v)estul sălbatic unde un băiat încearcă să salveze cei doi cai ai familiei pornind cu ei într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni. ”Filmul poate fi numit un film de război sau un film pentru copii, dar ce m-a atras cel mai mult la acest proiect, atunci când l-am conceput, au fost elementele de western pe care le-am adus pe marele ecran” mărturisește regizorul. Din distribuție fac parte actorii: Daniel Bâliș, Reginald Ammons, Ovidiu Crișan, Adina Iftime, Ion Bechet, Dan Chiorean. ”WARBOY” este cel de-al cincilea lungmetraj al regizorului Marian Crișan. El este cunoscut deja publicului larg pentru Morgen, Rocker, Orizont sau Berliner, dar și pentru miniseria produsă de HBO România – Valea Mută. Scenariul este semnat de Marian Crișan, directorul de imagine, Adrian Pădurețu. Scenografia îi aparține Simonei Pădurețu, costumele Danei Păpăruz, iar montajul lui Tudor Pojoni. Afișul filmului este desenat de Alex Tamba. WARBOY este realizat cu sprijinul CNC România, CNC Republica Moldova în colaborare cu Televiziunea Română și este o producție Rova Film.
Așadar, în amintirea unor ani când nu existau alte posibilități de entertainment, filmul de la Cinematograful Modern, actualul sediu al Teatrului Anton Pann, rămânea un mod de petrecerea timpului liber.
”WARBOY” un film pentru toate vârstele, regizat de Marian Crișan, merită atenția iubitorilor de film, de aceea nu ratați ziua de vineri 1 martie, film care va rula de la ora 19.30, în Sala Mare a Teatrului Anton Pann. Adăugați și acest film la colecția de filme văzute până-n prezent. Bilete găsiți la intrarea în sală. Costul unui bilet este 20 lei. Vă așteptăm la film!