Reţeaua de alimentare cu gaz prinde contur în Guşoeni
Consiliul local al comunei Guşoeni a aprobat în şedinţa ordinară din luna februarie, 2024, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice (S.F.) și reactualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții “Înființare distribuție gaze naturale în comuna Gușoeni, județul Vâlcea” aprobat pentru finanțare prin Programul naţional de investiţii “Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului.
Nicolae Concioiu, primarul comunei Gușoeni, ne-a declarat, luni 19 februarie, că se lucrează deja la staţia de distribuţie şi presiune, în localitate au fost aduse materialele necesare şi este foarte posibil ca în acest an să fie racordate la reţeaua de alimentare cu gaz primele gospodării din Guşoeni.(T.G.)