Vicențiu Mocanu invită antreprenorii la evenimentul de lansare a Organizației Oamenilor de Afaceri din AUR
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) realizează un demers pentru construirea unui mediu de afaceri puternic și competitiv în România. Astfel, antreprenorii din multiple domenii importante sunt invitați să ia parte la lansarea Organizației Oamenilor de Afaceri. Evenimentul va avea loc în Parlamentul României vineri, 15 decembrie, începând cu ora 11:00, la Sala Unirii din Parlamentul României.
Președintele forului este omul de afaceri Mohammad Murad, în timp ce managerul general al VeroTherm Vicențiu Mocanu este vicepreședinte, coordonator regional pentru opt județe și candidatul AUR pentru funcția de primar în Râmnicu Vâlcea.
„Cu entuziasm vă anunț lansarea Organizației Oamenilor de Afaceri din cadrul Alianței pentru Unirea Românilor. În calitate de vicepreședinte, mă angajez să susțin mediul de afaceri românesc și să promovez politici favorabile investițiilor și inovației. Evenimentul are loc pe 15 decembrie 2023, la Sala Unirii din Parlamentul României, începând cu ora 11:00. Invităm toți antreprenorii interesați să se alăture acestei inițiative pentru facilitarea unui mediu de afaceri puternic și competitiv”, a scris Vicențiu Mocanu pe Facebook.
Evenimentul nu este destinat strict membrilor partidului, ci și antreprenorilor care nu fac parte din formațiune. Oamenii de afaceri din Oltenia sunt invitați să se alăture proiectului, confirmarea participării putând fi făcută și prin contactarea directă a omului de afaceri Vicențiu Mocanu.
“Acest demers al AUR marchează un pas important în direcția susținerii dezvoltării capitalului românesc. AUR își propune să devină un aliat de nădejde pentru mediul de afaceri din România, oferind soluții concrete și eficiente pentru provocările cu care se confruntă antreprenorii. Ne dorim să participe la lucrările conferinței și să își aducă aportul la declarația finală care va fi lansată cu această ocazie, nu doar membri AUR, ci și antreprenori care nu fac parte din formațiune. Evenimentul va fi structurat pe următoarele direcții de lucru: Producție, Turism, Agricultură, Construcții, Servicii, IT și altele. Organizația Oamenilor de Afaceri din AUR va funcționa ca un catalizator pentru dezvoltarea economică a României, promovând politici care favorizează investițiile, inovația și creșterea economică durabilă. De asemenea, organizația va avea un rol activ în elaborarea de propuneri legislative care să stimuleze mediul de afaceri. AUR își propune să creeze un cadru favorabil pentru dezvoltarea afacerilor, să stimuleze antreprenoriatul și să protejeze interesele oamenilor de afaceri români. Prin această inițiativă, partidul își reafirmă angajamentul de a contribui la dezvoltarea economică a României și de a susține capitalul românesc. Prin lansarea Organizației Oamenilor de Afaceri, AUR își propune să devină un partener de încredere pentru oamenii de afaceri din România. AUR invită toți antreprenorii să se alăture acestui demers și să contribuie la construirea unui mediu de afaceri puternic și competitiv”, se arată în invitația semnată de președintele AUR George Simion.