Măsuri de ordine și siguranță publică cu prilejul Minivacanței de 1 decembrie
În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie 2023, peste 300 de jandarmi vâlceni vor fi la datorie și vor asigura măsurile de ordine publică la toate evenimentele care vor avea loc în spațiul public, pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, iar prin măsurile pe care le-am pregătit vom avea grijă ca fiecare cetățean să petreacă această minivacanță în condiții de siguranță
Jandarmii vor acționa în zonele aglomerate, atât independent cât și în cooperare cu polițiștii pentru prevenirea producerii faptelor antisociale, asigurarea climatului de ordine și siguranță publică si protecția participanților care vor fi prezenți la manifestările cultural- artistice si sportive organizate la nivelul județului Vâlcea.
În seara 30 noiembrie jandarmii vâlceni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la evenimentele dedicate sărbătorilor de iarnă care vor avea loc după deschidere oficială a Târgului de Crăciun Decembrie Magic, din municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Scuarul Mircea cel Bătrân.
Recomandăm cetăţenilor care intenţionează să participe la manifestările publice care se vor desfăşura în această perioadă, să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale, să evite conflictele de orice natură și să respecte indicațiile forțelor de ordine.
Pe data de 01 decembrie, un pluton de onoare din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea va participa la ceremoniile militare dedicate Zilei Naționale a României, din municipiul Râmnicu Vâlcea și orașul Băile Govora.
De asemenea, jandarmii montani iși vor intensifica acţiunile în zona staţiunilor, pe traseele turistice şi în zonele unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătiţi să intervină în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.
Aproximativ 40 de jandarmi montani vor fi prezenți în staţiunile montane şi balneo-climaterice pentru menţinerea unui climat de linişte, prevenirea şi combaterea infracţiunilor, îndrumarea şi informarea turiştilor aflaţi pe traseele montane, precum şi salvarea şi evacuarea turiştilor aflaţi în dificultate.
Pentru a evita situaţiile nedorite, jandarmii montani sfătuiesc turiştii să ţină cont de următoarele recomandări:
– să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, condiţiile climaterice locale, precum şi starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu,
– să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii;
– să aibă echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor, sac de dormit;
– să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu;
– să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice;
– în caz de accident să anunţe Jandarmeria Montană (apelând numărul unic de urgenţă 112)
La mulți ani tuturor celor care-și sărbătoresc onomastica de Sfântul Andrei!
La mulți ani tuturor românilor! La mulți ani, România!