Deputatul Daniela Oteșanu îl ia la întrebări pe ministrul Burduja
Deputatul PSD, Daniela Oteșanu, continuă activitatea parlamentară intense. Parlamentarul vâlcean i-a făcut o interpelare ministrului + Energiei, Sebastian Burduja.
„Cu toate că transferurile externe de energie electrică ale țării noastre aproape s-au dublat în primele șapte luni din 2023, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, România nu a raportat profit având în vedere că importurile au fost mult mai scumpe decât exporturile. În primele șapte luni din acest an s-au exportat 7,2 milioane MWh de energie electrică, aproape dublu față de anul trecut, la o valoare de 789,5 milioane euro (circa 109,5 euro/ MWh, în medie). Anul acesta, importurile au scăzut față de anul trecut, însă un MWh a fost mult mai scump decât unul exportat. În primele șapte luni din 2023, s-au importat 4,3 milioane MWh în valoare de 675,4 milioane euro (155,3 euro/MWh, în medie). Practic, un MWh importat a fost, în medie, cu 46 euro mai scump decât unul exportat. Exporturile au crescut și pe fondul creșterii producției, dar și a scăderii consumului pe plan național. Consumul de energie a scăzut cu 7% în primele opt luni ale anului față de aceeași perioadă din 2022, ajungând la 32,7 milioane MWh, arată datele de la INS. În același timp a crescut producția, cu 2,2%, la 43,9 milioane MWh.
În acest context, vă întreb de ce România exportă ieftin și importă scump energie electrică, iar piața nu este funcțională deși este complet reglementată prin schemele de plafonare a prețului? Totodată vă rog să-mi comunicați motivele pentru care România nu are o piață funcțională, liberă, pe care să poată fi încheiate contracte pe termen lung, la prețuri avantajoase, de altfel, nici nu există semnale de preț și exporturile se realizează doar atunci când există surplus de energie în rețea, prețurile find atunci mai sunt scăzute? Vă mulțumesc. Solicit răspuns în scris”, spune Daniela Oteșanu.