Principalele televiziuni laudă inițiativa legislativă a deputatului Cristian Buican
În ultima vreme legea secretarului Camerei Deputaților, Cristian Buican, privind înființarea Punctelor Gastronomice Locale, deja votată de Senat, a fost amplu dezbătută pe posturi de televiziuni naționale.
Fermieri din toată țara dar și unii dintre cei mai cunoscuți chefi, membri ai juriului din competiții de profil, au remarcat că parlamentarul vâlcean, care a mai susținut fermieri prin altă lege care interzicea practicile abuzive ale marilor lanțuri de magazine față de produsele fermierilor și a eliminat taxa de raft și cea de publicitate, a reușit să promoveze acum o lege extraordinară pentru multe gospodării din România. Acestea vor putea servi turiștilor sau celor care vor, contra cost, mâncare gătită în casele lor din produsele lor în serii de maxim 12 persoane, folosind la prepararea felurilor de mâncare și produse ale vecinilor. ( T.G.)