O nouă investiție la Mihăești

O nouă investiție care îi va bucura pe oamenii de la Mihăești o să fie realizată în scurt timp. Astfel, chiar în centrul comunei, mai exact în fața sălii de sport, se va amenaja un parc modern unde, tinerii, și nu numai, își vor putea petrece timpul liber. Se vor amplasa mai multe foișoare și bănci, se vor amenaja alei și, de asemenea, iubitorii de sport vor avea parte de aparatură de fitness. De asemenea, spațiul va avea parte și de o scenă de evenimente care o să fie folosită în special pentru evenimentele elevilor. În plan, pentru administrația condusă de primarul Constantin Bârzăgeanu, este ca și în satele Munteni și Stupărei să apară astfel de parcuri de agrement.