Fair-play din partea oficialilor de la SCM
Așa cum v-am informat, meciul dintre SCM Craiova și SCM Râmnicu Vâlcea s-a întrerupt după 10 minute de la debutul său din cauza unor probleme care au lăsat polivalenta din Bănie fără energie electrică. Oficialii echipei noastre puteau solicita să se câștige la masa verde partida dar au ales să dea dovadă de fair-play și disputa a fost reluată a doua zi.
“În contextul unei probleme tehnice a sistemului de iluminare al sălii, survenite independent de voința gazdelor de la SCM Craiova, jocul programat inițial in data de 16 septembrie, a fost întrerupt in minutul 09:27, iar ulterior partida s-a reluat în ziua următoare. Ținând cont în mod principal de spiritul fair-play-ului, dar și de regulamentele aflate in vigoare, este evident ca o asemenea situație, complet neprevăzută, se poate întâmpla oricui și oriunde. Un lucru este cert, jocurile trebuie să se dispute doar pe teren, fapt pentru care imediat după întreruperea partidei, de comun acord, s-a realizat un proces verbal în acest sens, semnat de toate părțile implicate. Prin urmare dorim să mulțumim clubului SCM Craiova pentru întreg suportul oferit pentru ziua suplimentară pe care a trebuit să o petrecem la Craiova dar și pentru modul profesionist în care au tratat această situație neprevăzută, total independentă de dorința lor”, spun oficialii clubului nostru.