FOTO: Sărbătorit de Primăria Râmnicului la împlinirea vârstei de 101 ani
Început de săptămână emoționant la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni: veteranul de război Lazăr Ion, unul dintre cei 75 de vârstnici găzduiți în această instituție, a fost sărbătorit de Primăria Municipiului luni, 21 august, cu ocazia împlinirii vârstei de 101 ani. Ca la orice astfel de sărbătoare, nu au lipsit invitații, tortul și șampania, iar aniversatul a primit Diploma „Vârsta de Aur”, precum și un premiu în valoare de 1000 de lei. Este cea de-a doua aniversare a unui centenar din acest an organizată de Direcția de Asistență Socială a Municipalității în cadrul unui demers ce datează de câteva decenii și prin care administrația locală își exprimă respectul și recunoștința pentru cei mai vârstnici membri ai comunității.