Condiții mai bune pentru elevii de la Slătioara
Conducerea primăriei de la Slătioara caută în permanență soluții de îmbunătățire a condițiilor pentru copiii care învață la unitățile de învățământ din localitate. Și veste bună vine pentru elevii de la școala gimnazială din centrul comunei care vor avea parte de mobilier și echipamente digitale de ultimă generație. Finanțarea proiectului se va face prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Astfel se vor achiziționa mai multe laptopuri pentru laboratorul de informatică, table interactive și sisteme performante de sunet. De asemenea, cadrele didactice vor putea să folosească un sistem video pentru videoconferințe. În fine, la școală se va amenaja un laborator de asistență psihopedagogică. (G.C.)