Întâlnire emoționantă la Tetoiu
Primarul comunei vâlcene Tetoiu, Viorel Herăscu, a organizat o întâlnire emoționantă. Astfel s-a reunit după 30 de ani promoția 1992 a Școlii Gimnaziale Țepești la care au răspuns invitației foștii elevi, dar și foste cadre didactice. Atmosfera a fost una deosebită, s-a strigat, din nou, catalogul, s-au depănat amintiri și s-a ținut un moment de reculegere în memoria celor plecați dintre noi. La final au fost făcute și mai multe fotografii de grup, amintiri de neuitat pentru cei prezenți. Primarul Viorel Herăscu a ținut să le mulțumească tuturor celor prezenți și a spus că astfel de întâlniri vor avea loc și în viitor. (G.C.)