Investiții în învățământ la Scundu
Locuitorii comunei Scundu au șansa să fie conduși de un primar tânăr, Mihai Scundu, primar care pune mare accent pe calitatea actului de învățământ din localitate, dar și pe încurajarea tinerilor. Un obiectiv important al conducerii administrative este scăderea la minimum a ratei abandonului școlar și Mihai Blejan știe că acest obiectiv se poate realiza dacă cei mici au parte de cele mai bune condiții la unitățile de învățământ din localitate. Școala din comună va avea parte în scurt timp de table inteligente care le va ușura munca profesorilor și vor face și mai atractive pentru copii orele de curs. De asemenea, se vor amenaja laboratoare de informatică, domeniu de mare viitor în România și nu numai. În fine, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, edilul de la Scundu își dorește achiziționarea de microbuze școlare, proiect care atinge simultan două obiective importante: protejarea mediului și ajutorul clar pentru copiii care sunt nevoiți să parcurgă distanțe mari pentru a ajunge la școală.