Tâlhar arestat pentru că a amenințat un taximetrist cu un cârlig de umeraș!
Duminică, 14 mai a.c., un bărbat de 42 ani a fost arestat 30 de zile pentru că a amenințat un taximetrist cu un cârlig metalic de umeraș, refuzând să achite cursa și cerându-i toți banii de pe încasări.
“În fapt, la data de 13 mai a.c., în jurul orei 04.00, Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată de către un bărbat, cu privire la faptul că, în cursul aceleași nopți, aflându-se în timpul serviciului, în calitate de taximetrist, după ce a transportat un client la destinația dorită, acesta i-ar fi solicitat banii din încasări sub amenințarea unui obiect metalic. Persoana vătămată a opus rezistență, timp în care, bănuitul a părăsit locul faptei, fiind identificat la scurt timp de către polițiști. Astfel, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă”, au precizat polițiștii vâlceni.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, bărbatul în cauză fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Vâlcea.