Transfer important pentru SCM – Alicia Gogîrlă va juca la Vâlcea
Alicia Gogîrlă, fiica celebrei sportive Simona Gogîrlă, va juca în tricoul echipei SCM Râmnicu Vâlcea pentru cel puțin două sezoane. Alicia are doar 20 de ani și este o tânără foarte talentată, cu un viitor promițător, până la această vârstă fiind prezentă în loturile naționale ale tricolorelor pentru diverse competiții. Alicia joacă pe un post sensibil al handbalului românesc, cel de intermediar dreapta și este născută în Râmnicu Vâlcea pe 17 ianuarie 2003. Ea vine de la echipa CSM București, iar la nivel de senioare a mai activat pentru Corona Brașov.
“Mă bucur că voi face parte din această echipă minunată și sunt sigură că vom avea rezultate foarte bune. Abia aștept meciurile de acasă, alături de fanii minunați care ne susțin mereu. Mama mea a jucat pentru Oltchim, se poate spune să îi calc pe urme și sper să am aceleași performanțe, și, de ce nu, chiar mai bune. Vâlcea este casa mea?, a declarant Alicia pentru pagina de facebook a echipei SCM Râmnicu Vâlcea.