Seară magică pentru Lupii Negri. Victorie în ultimul meci al lui Luci Vergu
Iubitorii sportului care au venit duminică la sala de sport a Liceului Sanitar pentru meciul dintre CS Vâlcea 1924 și Universitatea Cluj-Napoca nu au avut ce regreta. Elevii lui Hristu Șapera au reușit să se impună fără probleme cu scorul de 84-62, după o partidă pe care au dominat-o cu autoritate. Actorul principal al serii a fost, însă, Lucian Vergu, cel care s-a retras oficial din activitate și care a reușit să încânte din nou. După o activitate competițională bogată, cu 13 ani de prezență în primul eșalon, selecții la echipa națională de baschet masculin a României, titlul de coșgheter al țării și prezențe în finala Ligii Naționale, Vergu va rămâne alături de CS Vâlcea 1924 unde va face în continuare voluntariat la grupele de copii și juniori. În ceea ce-i privește pe Lupii Negri, elevii lui Șapera și Santana au reușit să își consolideze poziția a doua a clasamentului și mai au de disputat trei partide în acest sezon, două în deplasare la Sibiu și Craiova și una pe propriul teren contra liderei Corona Brașov. Pentru CS Vâlcea 1924 va urma la finalul lunii viitoare turneul de accedere în primul eșalon, acolo unde vor participa primele patru clasate, două dintre ele urmând să câștige biletele pentru Liga Națională. (Gabriel Cîrjaliu)