Păuşeşti Măglaşi are acum şi laborator de analize medicale
Nici că se putea să fie mai bine aleasă deschiderea acestui laborator decât de “Buna Vestire”.
Este o veste bună pentru mii de oameni , mai ales cei în vârstă ,locuitori ai comunei dar şi a unor localităţi învecinate. Pentru aceştia, a face analize implica deplasarea în municipiu deci cheltuieli de transport, timp, oboseală.
Acum investigaţiile medicale se pot face direct în comună. Prin noua investiție va crește calitatea și accesibilitatea la serviciile medicale, fiind un proiect deosebit și așteptat de întreaga comunitate.
Primarul Alexandru Dediu a declarat:
„Laboratorul de analize medicale și-a început activitatea și mulțumesc pentru că MEDISIMplus a acceptat să vină la Păușești Măglași. Eu de vreo doi ani am tot insistat ca MEDISIMplus să ajungă și la noi în localitate pentru a deschide un punct de lucru, iar acest lucru s-a întâmplat. Mulțumesc pe această cale echipei MEDISIMplus pentru promptitudine. Laboratorul de analize medicale funcționează în centrul localității, iar programul de lucru se va face cunoscut de către echipa MEDISIMplus. Cetățenii trebuie să solicite trimitere de la medicul de familie, iar rezultatele analizelor se vor primi foarte repede sau vor fi transmise prin e-mail. Este un mare beneficiu pentru locuitorii comunei noastre, dar și pentru cei din localitățile învecinate, întrucât beneficiază de servicii medicale în localitate, fără să se deplaseze în alte localități pentru astfel de servicii”. (T.G.)