FOTO: Bărbat rătăcit într-o pădure, lângă Mănăstirea Frăsinei, găsit de jandarmii montani
La primele ore ale dimineții, în jurul orei 04.00, un apel 112 a alertat jandarmii vâlceni. Un bărbat rătăcit într-o pădure de lângă Mănăstirea Frăsinei, înghețat și dezorientat, a cerut ajutorul autorităților.
Jandarmii montani au pornit în căutarea bărbatului, alături de echipaje din cadrul Poliției orașului Călimănești și Salvamont Vâlcea. Temperatura era foarte scăzută, iar condițiile de căutare erau extrem de dificile.
După aproximativ două ore de căutări, bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost găsit pe un drum forestier greu accesibil, care face legătura între Mănăstirea Frăsinei și orașul Călimănești. Era înghețat și speriat de faptul că ar putea fi atacat de animalele sălbatice. Jandarmii i-au oferit haine groase și au luat decizia de a-l transporta în orașul Călimănești de unde a fost preluat de un echipaj de la ambulanță și transportat la Spitalul Județean Vâlcea pentru îngrijiri medicale.
Bărbatul le-a spus jandarmilor că a avut intenția de a ajunge într-un sat apropiat și a decis să scurteze drumul prin pădure, iar la un moment dat nu a mai știut unde se află.
Intervenția colegilor noștri a salvat viața bărbatului. Starea de sănătate a acestuia ar fi putut fi grav afectată din cauza temperaturii scăzute, mai ales că bărbatul era îmbrăcat sumar, fără să aibă haine care să îl protejeze împotriva frigului. (IJJ Vâlcea)