O iniţiativă legislativă a deputatului Eugen Neaţă a fost aprobată tacit de Senat
“Inițiativa mea legislativă interzice fumatul printre minori. În luna septembrie a anului trecut am depus la Parlamentul României o inițiativă legislativă care interzice fumatul printre minori și pedepsește încălcarea acestei interdicții . Mi s-au alăturat cu semnătura lor parlamentarii vâlceni din același grup politic cu mine și apoi alte zeci de parlamentari, majoritatea social-democrați .
Spun aceste lucruri în semn de recunoștință pentru cei care asigură prin semnătura lor prima etapă parlamentară a unei inițiative legislative. În plus, trebuie să amintesc cu acest prilej suportul pe care l-am primit în etapa de redactare din partea Autorității Teritoriale de Ordine Publică Vâlcea și datele statistice furnizate de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog.
Am publicat pe această pagină aceste informații la finalul lunii septembrie. Am spus-o și atunci: consumul juvenil de alcool și de tutun conduce la droguri și la alte substanțe interzise, pe un drum fără întoarcere pentru cei mai mulți. Acesta este motivul pentru care trebuie intervenit imediat, de la primii pași făcuți de copii în această direcție. Studiile de profil arată fenomene îngrijorătoare în plan social. Aproape jumătate dintre elevi declară că au fumat cel puțin o dată în viață. Familiile sunt mult mai tolerante cu copii lor în legătură cu aceste vicii și ele sunt întâlnite cu o frecvență mai mare la frați și la surori. Și așa mai departe.
Zilele acestea inițiativa mea a trecut de Senatul României. Reporterul postului de televiziune ProTv a vrut să știe dacă textul modificării legislative care interzice fumatul în locuri publice și în apropierea școlilor se referă numai la tutun. I-am spus că fumatul nu mai are de multă vreme legătură doar cu tutunul, ci și cu alte substanțe la fel sau chiar mai dăunătoare decât fumatul tradițional (vezi Fumatul – interzis minorilor în locurile publice. Proiectul a fost adoptat tacit de Senat – Stirileprotv.ro). Discuția a avut loc în contextul aprobării tacite din Senat a inițiativei legislative pe care am avut-o în septembrie trecut. Subiectul consumului de substanțe interzise în rândul copiilor și tinerilor este unul foarte important pentru planurile legislative pe care mi le-am făcut ca deputat în Parlamentul României”, a precizat deputatul social-democrat Eugen Neață.