Tânăr din Mihăești în arest, după ce a furat două biciclete
Ieri, 13 februarie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a propus arestarea preventivă a unui tânăr de 25 de ani, din comuna Mihăești, județul Vâlcea, bănuit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie 2023, acesta ar fi sustras fără drept, din scara unui bloc din municipiul Râmnicu Vâlcea, 2 biciclete, în valoare de 4800 de lei.
În urma activităților investigativ-operative, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, l-au identificat și depistat pe cel în cauză, acesta fiind reținut pentru 24 de ore.
La data de 13 februarie a.c., în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost prezentat magistraților Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care au admis propunerea de arestare preventivă, fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Vâlcea, iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.