Comuna Costești are mare nevoie de un stadion
Primarul comunei vâlcene Costești, Toma Peștereanu, este un împătimit al sportului rege, fotbalul. Localitatea este reprezentată în eșalonul al treilea fotbalistic al României de Minerul Costești, încă din anul 2020. Ortacii sunt deciși să își îndeplinească obiectivul pentru acest campionat, salvarea de la retrogradare, după ce au avut un parcurs cu mult mai bun în comparație cu sezoanele precedente. Din păcate, Minerul Costești își joacă meciurile de propriul teren în exil, la Râmnicu Vâlcea dar în curând în localitatea din apropierea Horezului o să se construiască o bază sportivă modernă, în punctul Stog, o zonă pitorească a comunei. Proiectul este depus pentru finanțare la Compania Națională de Investiții și are o valoare de peste 2,5 milioane de euro. Pe lângă un teren de fotbal modern, la baza sportivă se va putea juca și tenis de câmp sau baschet, iar sportivii vor avea parte și de condiții moderne de recuperare și relaxare. (Gabriel Cîrjaliu)