FOTO: Liberalii vâlceni își cinstesc înaintașii
Ziua de 29 decembrie a devenit o tradiție în organizarea de către liberalii vâlceni a unor manifestări omagiale la Urșani-Horezu pentru fostul prim-ministru si președinte liberal I.G. Duca.
I.G. Duca a fost un patriot român și liberal de marcă încă din tinerețe, care și-a legat nu numai activitatea politică de circumscripția vâlceană în care a fost ales deputat, ci și viața personală cumpărând proprietăți la Măldărești și făcând numeroase donații cu caracter caritabil. În perioada carierei, omul politic a contribuit la creșterea liberalismului românesc și la dezvoltarea zonei noastre; născut în București și educat la Paris a iubit mai mult ca orice satele și peisajele din județul Vâlcea, exprimându-și chiar dorința de a fi legat pe vecie de aceste locuri. Acesta este motivul pentru care a fost înhumat în pronaosul bisericii din Urșani-Horezu.
Liberalii vâlceni, ca semn de apreciere și mulțumire pentru omul politic liberal, au depus coroane la bustul lui I.G. Duca din parcul „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, continuând apoi comemorarea și slujba de pomenire la biserica din Urșani-Horezu.
Cu acest prilej, pe lângă membrii de bază ai Filialei PNL Vâlcea, parlamentari – Deputat Cristian Buican, deputat Laurențiu Nicolae Cazan și Senator Claudia Mihaela Banu – consilieri județeni și locali, a participat și Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, care a depus o coroană de flori la Horezu subliniind în discursul său că „este foarte important să participăm la astfel de evenimente şi la toate evenimentele care țin de istoria noastră, de faptele celor care au avut curajul şi puterea să-şi asume responsabilități”.
Reprezentanții PNL Vâlcea au participat la acest eveniment arătându-și respectul și recunoștința față de unul dintre înaintași, făcând promisiunea de a-i continua opera de slujitor al nației.
Respectuos omagiu și recunoștință veșnică
FILIALA PNL VÂLCEA