SCM Râmnicu Vâlcea a învins la Târgu Jiu

Handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea au avut un meci cu mult mai dificil decât se așteptau la Târgu Jiu, în fața uneia dintre codașele campionatului, CSM din localitate. Prima repriză a fost una slabă pentru vâlcence care au intrat în teren obosite după lunga deplasare din Suedia. Gazdele au condus și la patru goluri diferență, dar au intrat la cabine cu un singur gol avans, 11-10. Pe parcursul mitanului secund elevele lui Ben Dahl au gestionat mai bine situația și s-au impus în final cu 24-23, după ce golul victoriei a fost marcat în secundele de final. Echipa noastră este acum pe poziția a cincea a clasamentului și încă mai speră la podium.
“Mulțumim suporterilor noștri pentru susținere, în dificila partidă de la Tg. Jiu! Victoria de la Tg. Jiu este și a voastră, a celor care sunt alături de noi la fiecare deplasare!
Totodată, mulțumim întregului public spectator prezent la jocurile din Sala ‘Traian’, pentru susținerea necondiționată oferită fetelor noastre și culorilor clubului.
Să fim uniți, să fim împreună, să fim o familie!
Împreună la bine, dar și la greu!
Cu toții suntem #teamValcea”, este mesajul transmis de fete suporterilor vâlceni.

(Gabriel Cîrjaliu)