Rădăcinile prind viaţă în mâinile lui Stelian Sasu din Oteşani

Stelian Sasu a descoperit că dintr-o pasiune poate să facă bani. Este doar la început de drum, iar lucrurile nu merg aşa cum trebuie, însă nu şi-a pierdut speranţa. Din cele mai întortocheate lemne pe care le prelucrează în atelierul de la Oteşani, ies glastre pentru flori, măsuţe de lemn, cuiere, suporturi pentru pahare şi sticle, leagăne pentru copii, chiar şi poduri care mai de care mai frumoase, şi multe alte minunăţii.

Stelian Sasu are 32 de ani şi a trecut prin multe greutăţi. Se destăinuie greu, dar băiatul cu privire ageră îmi mărturiseşte off-ul lui.
„Nu ştiu unde m-am născut. La 3 ani şi şase luni am fost luat de la orfelinat de Maria Sasu şi Vasile. Ei nu puteau să facă copii, dar după şase ani, au mai avut un băiat. Când eram mic, eram un neastâmpărat. Mă certam cu toată lumea. Am făcut şcoala la Horezu, primii şase ani, apoi m-am mutat doi ani la Oteşani. Peste tot am fost capul răutăţilor. Era anturajul care şi-a pus amprenta şi în următorii ani asupra mea, (surâde tânărul din faţa mea când îşi aminteşte, n.r.). Am făcut şi la liceu prostii… Primul meu job a fost la brutăria familiei, unde am lucrat brutar, şofer, tot ce era nevoie. Totul s-a dus de râpă însă când în 2003 au fost impuse nişte reguli, iar familia nu a făcut faţă acestora. Trebuia maşină de feliat, de sigilat, iar pâinea nu trebuia coaptă pe vatră, şi am renunţat. M-am reorientat şi m-am angajat în construcţii, unde am lucrat trei ani, apoi am plecat în Italia la muncă. Am fost şi însurat, dar a fost un eşec total. Lucrul bun din acea căsătorie este Teodora, care acum are 8 ani, şi e la mine. M-am recăsătorit de 3 ani, punct ochit, punct lovit, pentru că mă bucur de al doilea copil”, ne mărturiseşte Stelian.

A învăţat să sculpteze de la Dan Diaconescu din Milostea

Pentru că nu se regăsea deloc în ceea ce face, Stelian a încercat cât mai multe şi mai variate meserii. „Nu îmi plăcea să stau angajat şi m-am gândit ce pot să fac să trăiesc, să nu depind de nimeni. Printr-o împrejurare nefericită, l-am cunoscut pe Dan Diaconescu, sculptorul de la Milostea, pe care l-am rugat să mă înveţe să fac „flori pe blăni”. Şi aşa am ajuns să fac icoane. Acasă am tot încercat, dar nu îmi ieşea ca ale lui, nu erau perfecte. La unele nu îmi ieşeau ochii, la altele gura, aşa că le-am făcut pe toate cadou. Dan Daconescu era tipicar, îi place să iasă totul perfect. M-am gândit apoi că ar trebui să fac ceva diferit, ceva ce nu fac cei de aici. Am intrat pe net şi am dat căutare „rustice”. Atenţia mi-a fost atrasă de bijuterii făcute în Austria, din lemn. Mi s-au părut uşoare. Am luat o rădăcină de salcâm, am şlefuit-o, finisat-o şi spălat şi aşa am construit o masă. Cu 300 de euro am dat-o în Germania, şi s-a vândut cu 3700 euro. Apoi am luat o rădăcină de jugastru, din care se fac jugurile, pentru că au esenţă tare. E foarte greu de lucrat pe acest lemn. Şi de aici a ieşit o lucrare foarte frumoasă, însă, la prima expoziţie pe care am avut-o în urmă cu 3 ani la Cocoşul de Hurez, a venit Garda Financiară în urma unei reclamaţii şi aşa m-am hotărât să îmi fac firmă”, ne spune artistul.

Proprietarul unui restaurant l-a provocat să îi construiască leagăne şi podeţe

Provocările l-au împins pe tânăr să ia decizii de multe ori pripite, dar cu rezultat. Aşa a trecut de la icoane, la mobilierul de grădină.
„La mobilierul de grădină am trecut la îndemnul proprietarului restaurantului din Horezu, Doi Cocoşi. Am văzut un leagăn pe internet, şi l-am întrebat dacă îi place. Răspunsul m-a surprins pentru că mi-a spus că vrea două. Le-am făcut mult mai frumoase decât erau cele pe internet. Tot el mi-a cerut şi podeţ. I-am arătat o strâmbătură pe internet şi mi-a comandat unul. A fost o provocare pentru mine, dar de atunci am făcut cinci podeţe, care mai de care mai frumoase. Curtea mea e plină de rădăcini prelucrate, şi de tot felul de obiecte care mai de care mai ciudate. Sunt la început de drum, dar să ştiţi că e o muncă titanică în ceea ce fac, dar nu îmi pierd speranţa. E greu ca oamenii să vină la poartă la Oteşani să cumpere vreun obiect. De aceea mi-am făcut şi pagină pe internet şi aşa le vând”, ne mai spune Stelian.

Luat de Smurd din râpa unde căuta lemne întortocheate

Căutarea lemnului este cea mai grea şi periculoasă parte. „Eu iau numai lemne întortocheate, care îmi spun ceva. Ştiu de la bun început ce îmi iese. Niciodată nu iau lemn bun. Nu vreau să mă fac de râs, de aceea vreau ca ce îmi iese din mâini să fie admirat. Ştiţi că eu lucrez fără ruletă? Tot ce fac măsor din ochi. În râpe găsesc de cele mai multe ori acest lemn. Este periculos când mă duc să îl caut, şi am avut şi surprize neplăcute. Acum cinci luni m-a luat Smurdul. Am căzut de pe o stâncă, pentru că s-a rupt malul. Când am simţit că mă duc, am aruncat toporul şi asta a fost. Şi acum mai am urme. Pentru mine rădăcina e o artă. Nişte oameni dintr-o livadă au tăiat mărul, iar eu am scos rădăcina. Dorinţa mea în perioada următoare este să fac în atelier un „muzeu al rădăcinelor”, la Tomşani. Am un spaţiu acum şi mă găndesc serios să îş transform în acest muzeu. Vreau să construiesc în iarna asta şi „casa celor şapte pitici”, cu toate detaliile care sunt”, ne mărturiseşte Stelian Sasu, nou cooptat în Societatea Culturală Anton Pann. Pentru că pasiunea a de a lucra în lemn deocamdată nu îi aduce beneficii materiale, Stelian lucrează şi ca ospătar pe la evenimente. Cei care vor să îi admire însă lucrările pot intra pe pagina lui de facebook Stel Art Sasu sau să îl contacteze la numărul de telefon 0767.726.108.

Letiţia Lazăr