Deputatul Eugen Neață obține un nou succes legislativ și trimite în votul plenului Camerei Deputaților o lege care va încuraja performanța sportivă !
Miercuri, 16 noiembrie 2022, ultima comisie din Camera Deputaților care a dezbătut inițiativa legislativă dedicată recunoașterii marilor performanțe sportive a votat în favoarea documentului care va merge acum în plen, pentru votul final. Toți cei prezenți la întâlnirea Comisiei pentru Tineret și Sport au votat în favoarea acestui proiect inițiat și promovat de parlamentarul vâlcean.
Deputatul social democrat Eugen Neață a declarat:
“Am avut emoții și vreau să vi le împărtășesc. Drumul acestei inițiative legislative este unul de povestit. Am formulat-o cu mult timp în urmă, pe vremea când marile performanțe ale campionului David Popovici și ale canotorilor români nu erau obținute. Argumentul acestei inițiative a fost tocmai acela de a stimula interesul pentru marea performanță în rândurile sportivilor români. Iată că, între timp, suntem martorii unei etape de maturitate în sportul românesc. Au reapărut medaliile de aur, obținute în serie, mai întâi de David Popovici, la înot, apoi de mulți alți sportivi la sporturi individuale și de grup. Nu trebuie uitată însă perioada în care steagul României n-a mai fluturat pe cel mai înalt catarg al marilor competiții europene și internaționale decât cu totul întâmplător. Inițiativa mea legislativă a fost depusă în perioada grea a sportului românesc, ca o pârghie care să facă dreptate pentru toți sportivii medaliați internațional și pentru antrenorii lor deopotrivă. Ea este și mai importantă acum când vedem cât de mult contează suportul statului nostru în viața marilor sportivi români. Am documentat și am scris această inițiativă la finalul anului 2020, am depus-o în Parlamentul României în anul 2021 și nu am contenit să o susțin în fiecare comisie prin care a trecut.
Printre altele, am inițiat întâlniri cu Comitetul Olimpic și cu federații naționale pentru a adăuga opinia și susținerea specialiștilor și a beneficiarilor la această inițiativă legislativă.
Sunt bucuros astăzi să vorbesc despre faptul că legea a trecut cu raport de adoptare și de ultima comisie de dezbatere.
Mulțumesc cu acest prilej președintei Comisiei pentru tineret și sport, Oana Silvia Țoiu, pentru contribuția sa și vicepreședintelui Vasile Cîtea care, printre altele, m-a însoțit la Comitetul olimpic pentru a prezenta inițiativa mea legislativă, menită să-i încurajeze pe sportivi și pe antrenorii lor să urce pe podiumul competițiilor europene și internaționale. Mulțumesc colegului meu Alfred Simonis pentru susținere și mulțumesc tuturor celor care cred că performanța, la nivelul ei cel mai înalt, trebuie recunoscută și recompensată de statul român!”. (T.G.)