ISU VÂLCEA: SĂ PREVENIM INCENDIILE ÎN SEZONUL RECE

Experienţa anilor anteriori demonstrează ca odată cu răcirea vremii, pericolul izbucnirii incendiilor creste ca urmare a exploatării intense, de multe ori cu improvizaţii sau defecţiuni, a sistemelor de încălzire.
Pentru evitarea unor evenimente nedorite, vă reamintim câteva reguli ce trebuie respectate în aceasta perioadă :
• Instalaţiile electrice să nu fie suprasolicitate, iar acolo unde se constata ca există aparate sau echipamente electrice defecte (se vor folosi numai cele omologate), acestea să fie deconectate imediat, iar verificarea și repararea lor sa se facă numai de persoane autorizate;
• Repararea din timp a sobelor şi coşurilor de fum, curăţarea și revizuirea acestora, înlăturarea defectelor de construcţie;
• La trecerea prin planşeele combustibile, zidăria coşurilor de evacuare a fumului trebuie să fie de cel puţin 24 cm. de la faţa interioară a canalelor de fum de jur împrejur, lăsând un rost de 3 cm liber sau umplut cu material termoizolator. Porţiunea care traversează podul clădirii până la străpungerea acoperişului va avea feţele tencuite şi văruite. Izolaţiile termice (incombustibile) trebuie să reducă temperatura, pe partea exterioară a coşului, sub 50 de grade C.
• Coșul de fum situat la mai puțin de 1,5 m în plan orizontal, de coama acoperișului, trebuie să depășească coama cu minimum 0,5 m pentru învelitori incombustibile și 1 m pentru învelitorile combustibile. Coșul de fum amplasat la distanțe mai mari de 1,5 m față de coama acoperișului va avea înălțimea de cel puțin 1 m față de învelitoare ;
• Burlanele de tabla sa fie racordate bine la coşurile de fum, iar îmbinarea tronsoanelor să se facă pe o distanţa de 8 -10 cm;
• Nu folosiţi sobe metalice (în cazul în care pardoseala este din lemn sau alte materiale combustibile) fără postament izolator din cărămidă sau alt material termoizolator;
• Sobele metalice şi burlanele acestora se vor amplasa la distanţă de cel puţin un metru faţă de pereţii construiţi din lemn, tavane, uşi şi alte obiecte ce se pot aprinde cu uşurinţă;
• În fata uşilor de alimentare a sobelor cu combustibil solid, pe pardoseala din lemn, trebuie să fie amplasata o tablă metalica de 70 x 50 cm sau o tăviţă din metal.
• Cenuşa sa fie depozitată în gropi special amenajate la distante mari față de construcţii și/sau furaje; pe timp de vânt se recomanda stingerea, în prealabil, cu apă ;
• Nu lăsaţi fără supraveghere copiii de vârstă preşcolară în încăperi unde este aprins focul sau se găsesc în stare funcţionale reşouri electrice, aragazuri, lămpi de gătit şi iluminat cu lichid combustibil, fier de călcat şi alte asemenea aparate de uz gospodăresc;
• Fumatul este interzis în locurile cu pericol de incendiu (depozite de furaje sau vegetaţie uscată, pădure etc.).