Hoț depistat prin camera video în nordul Râmnicului
În urmă cu aproximativ o săptămână, poliţiştii municipali reuşeau să-l prindă pe tânărul M.F., în vârstă de 17 ani imediat după ce acesta sustrăsese 2.300 lei din borseta aflată pe umărul unui bărbat de 63 de ani, care se deplasa pe Calea lui Traian, în zona Nord a municipiului.
În fundamentarea cazului, Poliţia Română a folosit şi imaginile surprinse de sistemul de supraveghere video operat de Poliţia Locală a municipiului, predate investigatorilor în baza Protocolului de colaborare existent între aceste două instituţii. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar în prezent tânărul este încarcerat în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.