Tânăr de 20 ani prins la volan sub influența drogurilor
La data de 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au depistat un tânăr de 20 de ani, din Râmnicu Vâlcea în timp ce conducea un autoturism în municipiu sub influența substanțelor psihotrope.
În urma testării acestuia cu aparatul Drugtest, a rezultat o valoare pozitivă a substanțelor psihotrope, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive.
În acest sens, polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.