“Satul meu vatră frumoasă”, la Galicea
Consiliul Local Galicea și Administrația Publică Locală Galicea vor organiza sâmbătă 10 septembrie, ora 16.00, la Căminul Cultural Galicea a patra ediție a proiectului anual “Satul meu vatră frumoasă”.
În prima ediție proiectul a avut în atenție “Anul omagial al cărții și al satului românesc”, eveniment difuzat pe postul de televiziune Etalon- Rm. Vâlcea în cadrul emisiunii “Casa cărții”, realizatoare d-na Zenovia Zamfir, în a doua ediție a avut în atenție spectacolul cultural religios “Marie, dragă Marie”, a treia ediție seminarul “Pâinea care ne unește”, dedicat locuitorilor galiceni plecați peste hotare, (diaspora românească), iar acum va fi prezentat spectacolul “Prietenie și tradiție comunitară”. Proiectul anual “Satul meu, vatră frumoasă” are ca obiective principale:
a. Adunarea tinerilor în jurul Bibliotecii Publice Galicea;
b. Participarea săptămânală la proiectele anuale promovate și implementate de bibliotecă;
c. Participarea la atelierele de vacanță desfășurate în perioada iunie-august;
d. Atragerea persoanelor de vârstă medie și înaintată către citit, consultanță și consiliere culturală; e. Informarea utilizatorilor de carte ai bibliotecii privind noutatea istorico-cultural-literară în comunitate și țară.
Administrația Publică Locală reprezentată de primarul Alexandru Mărăcine și viceprimarul Adrian Prioteasa va premia toți participanții la proiectele desfășurate în cadrul atelierelor de vară de la bibliotecă și tinerii membri ai Corului “Vocea Topologului-Galicea”.
De asemenea, elevii participanți la proiectele internaționale: Olimpiada de benzi desenate, “Maratonul de povești”, Vreau să fiu reporter și Prietenie pe o sfoară virtuală la care au fost parteneri, Școala Gimnazială Galicea, clasele pregătitoare, clasa a II-a și clasa a III-a , alături de cadrele didactice coordonatoare, vor primi din partea Bibliotecii Publice Galicea diplome de participare.