Constantin Mazilu-noul președinte al PMP Vâlcea

Ca urmare a fuziunii între cele două partide PMP şi UNPR, la nivel de județ a avut loc prima şedință ordinară în care a fost desemnat preşedintele partidului-Comstantin Mazilu, şi prim-vicepreședinte Marian Mirea.

Întrunit în ședință ordinară la sediul organizației, Comitetul Executiv Județean al Partidului Mișcarea Populară Vâlcea a luat câteva decizii extreme de importante pentru viitorul partidului. Cu trei puncte pe ordinea de zi s-a făcut mai întâi o trecere în revistă a situației politice la nivel național și județean, a fost constituit nou Comitet Executiv Județean, totodată fiind mandatată noua conducere județeană a partidului să finalizeze fuziunea prin absorbție dintre PMP și UNPR la nivelul fiecărei organizații din județ. Noul Comitet Executiv Județean al PMP Vâlcea este format din 17 membri, președinte fiind desemnat deputatul Constantin Mazilu, iar prim-vicepreședinte a fost desemnat Marian Mirea. Cei doi și-au propus ca în cel mai scurt timp să finalizeze procesul de fuziune la nivelul organizațiilor locale și să înființeze noi structuri organizatorice în teritoriu. Cu o echipă dinamică ce îmbină experiența politică și tinerețea, în perspective apropiatelor alegeri parlamentare, Partidul Mișcarea Populară, filiala Vâlcea și-a propus să devină cea de-a treia forță politică a țării și implicit a județului Vâlcea, având în președintele Traian Băsescu principalul vector de imagine. “Suntem convinși că vom face o treabă bună împreună, iar în acest moment ne concentrăm spre fuziunea organizațiilor locale, iar rezultatele pe care le avem în teritoriu ne arată că Partidul Mișcare Populară este alternativa de care oamenii au nevoie pentru ca lucrurile să reintre pe făgașul normal în țara noastră”, a declarat președintele PMP Vâlcea, deputatul Constantin Mazilu.