Consiliul Local din Păuşeşti a triplat impozitele pentru anumite proprietăţi
Primarul Cătălin Avan ne-a anunţat că, la propunerea sa, Consiliul Local Păuşeşti a adoptat hotărârea prin care proprietățile lăsate în paragină și neîngrijite vor fi impozitate triplu, începând cu anul 2023. “Mulți tineri consăteni ai noștri, au plecat pe meleaguri străine și au văzut cum arată o comună europeană frumoasă și îngrijită. Mi-au cerut ca şi Păuşeştiul să arate astfel. Eu îngrijesc școlile și centrul civic, mulți dintre localnici casele și proprietățile, alții însă, puţini e adevărat, le lasă neîngrijite, cu garduri rupte, cu terenurile din curte necosite, cu acoperișurile și faţadele dărăpănate. Vrem o comună curată ca în Austria, care traversată fiind de turiștii spre cele două Mănăstiri, să fie povestită.
Din data de 15 august vor începe verificările, vor fi notificați proprietarii şi cei care nu înțeleg, vor plăti impozitele triplate. Desigur că avem și voluntari pregătiți să ajute pe consătenii cu venituri modeste, să-şi repare imobilele”, a precizat primarul Cătălin Avan. (T.G.)