Nou succes legislativ al senatorului Bogdan Constantin Matei
Permanent preocupat de susţinerea din Parlament a diverselor federaţii sportive, a sportivilor, dar şi a cadrelor didactice sau a elevilor şi studenţilor, senatorul vâlcean a mai reuşit să iniţieze o lege bună şi necesară!
“Un nou proiect legislativ inițiat de mine și susținut de colegii mei din PSD a fost adoptat de Parlamentul României și merge la promulgat! Armonizăm Legea Educației naționale cu Legea Educației fizice și sportului. Pentru o activitate sportivă de calitate avem nevoie de o legislație coerentă și în folosul sportului!
Legea Educației Naționale pentru învățământul integrat sportiv!
La articolul 42, alineatul (3) litera a) și alineatul (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
a) școlarizarea se poate realiza începând cu învățământul primar;
La articolul 42, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (41 ) cu următorul cuprins:
(41 ) Pentru activitatea sportivă de performanță, la propunerea autorităților administrației publice locale, a inspectoratelor școlare, a Ministerului Sportului, a Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a Comitetului Național Paralimpic, a federațiilor sportive naționale, a cluburilor sportive școlare, a cluburilor sportive universitare, a cluburilor sportive, a asociațiilor sportive, Ministerul Educației poate înființa unități de învățământ preuniversitar de stat/clase cu program sportiv, integrat ori suplimentar.”
3. La articolul 43, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Ministerul Culturii și celelalte ministere interesate, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Comitetul Național Paralimpic, federațiile sportive naționale, autoritățile locale, precum și instituțiile de cultură pot sprijini financiar și material activitățile de performanță în domeniul artelor, respectiv al sportului”, a anunţat senatorul social-democrat Bogdan Constantin Matei.