IPJ VÂLCEA: ACTIVITĂȚILE PREVENTIVE CONTINUĂ ÎN RÂNDUL ELEVILOR ȘI ÎN PERIOADA VACANȚEI
Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea continuă activitățile pentru prevenirea consumului de droguri, alcool și tutun și în perioada vacanței școlare.
Astfel, în perioada 04-08.07.2022, polițiștii se vor afla în școlile gimnaziale din mediul urbam și rural pentru a avea întâlniri cu absolvenții claselor a VIII-a, care iși vor completa opțiunile școlare pentru admiterea la liceu.
Acestea activităţi vor avea ca scop informarea tinerilor în legătură cu pericolele ce stau în spatele consumului de droguri și substanțelor interzise.
În cadrul activităților preventive care se vor desfășura cu sprijinul conducerilor unităților de învățământ și al consilierilor școlari, se va atrage atenția elevilor și părinților asupra pericolului pe care îl reprezintă drogurile.
La activităţi vor fi purtate discuţii despre riscurile asociate consumului de droguri sau substanţe interzise, precum și riscurile la care se expun din punct de vedere legal în situaţia implicării în traficul de droguri. Astfel, celor prezenți le vor fi oferite informații pertinente și exemple concrete ale modului în care consumul de droguri și alte substanțe interzise afectează persoanele consumatoare.
Totodată, elevii vor fi informați cu privire la urmările pe termen scurt și lung ale consumului de droguri, astfel încât aceștia să înțeleagă pe de o parte riscurile la care se expun consumând aceste substanțe, consumând alcool și tutun, iar pe de altă parte modificările produse în comportamentul persoanelor dependente de substanțele psihoactive.
De asemenea, cadrele didactice vor fi îndrumate să informeze de îndată poliţiştii cu privire la aspectele negative de care iau cunoştinţă, despre elevi care manifestă comportament necorespunzător, în vederea luării măsurilor optime pentru prevenirea comiterii unor fapte antisociale.
În perioada următoare, polițiștii vor continua întâlnirile cu elevii și cadrele didactice, în scopul prevenirii comportamentelor deviante, precum și pentru creșterea siguranței acestora.