Deputatul Eugen Neaţă aduce “dreptate legislativă” şi în sportul din România

La finalul anului trecut, într-un articol de analiză politică, îl puteţi reciti aici,
am trecut în revistă câteva calităţi ale unuia din cei mai prolifici parlamentari actuali, 74 din iniţiativele sale fiind deja promulgate ca legi şi peste 100 aflându-se încă în circuitul paralmentar, în diferite stadii de discuţii, analiză şi consultare).
Deputatul Eugen Neaţă a promovat iniţiative legislative benefice unor comunităţi mari, din Vâlcea, dar şi din ţară, dar şi unor grupuri numeroase de oameni care aveau nevoie de aceste legi pentru a trăi mai bine, pentru a se apăra democratic în faţa legii, pentru a beneficia de pensii meritate etc.
Acum, recent, el este autorul unei legi de care va beneficia un grup mai restrâns de români. Dar este un grup de români care au adus glorie ţării noastre şi care şi-au sacrificat tinereţile pentru a obţine performanţe.
Este vorba de sportivi. Legislaţia actuală acordă pensii viagere, după încheierea activităţii, doar sportivilor ce au obţinut medalii de aur la Olimpiade şi la Campionatele Mondiale. În primul rând era nedrept faţă de sportivii care au obţinut argint sau bronz deoarece diferenţa pe tabelele de concurs între medalii a fost, de multe ori, de miimi sau sutimi de secundă sau de câţiva milimetri sau centimetri distanţă, dar munca la fel de grea şi de lungă. Apoi era ilogic să nu fie luate în calcul medaliile de la Campionatele Europene, la fel de importante pentru imaginea sportului român şi pentru promovarea ţării noastre. Şi nu în ultimul rând erau uitaţi antrenorii iar aceşti oameni au o contribuţie majoră în obţinerea medaliilor pentru că ,în niciun sport şi în nicio ţară, un sportiv nu poate obţine rezultate decât antrenat, într-o echipă cu cel care- l pregăteşte şi sfătuieşte.
Toate aceste “neajunsuri” au fost corectate de deputatul Eugen Neaţă într-un text de lege pe care l-a modifcat şi îmbunătăţit după consultarea sportivilor, a unor antrenori şi mai ales a celor de la Comitetul Olimpic Român.
Textul legii a trecut de toate comisiile parlamentare din Senat şi de majoritatea celor de la Camera Deputaţilor, cameră decizională, urmând a mai fi dezbătut în cadrul Comisiei pentru tineret şi sport înainte de a intra la vot în plen.
“Am avut o întâlnire cu Mihai Covaliu, președinte al Comitetului Olimpic Român și cu George Boroi, secretar general al aceluiași for olimpic. Se apropie momentul în care una dintre cele mai apreciate inițiative pe care le-am depus în Parlamentul României va merge pentru vot în Comisia pentru tineret și sport, înainte de a ajunge în plen, pentru adoptare. Este vorba despre includerea pe lista celor care pot beneficia de o pensie viageră după încheierea activității a tuturor sportivilor medaliați cu aur, argint și bronz la competiții olimpice, mondiale și europene și pe antrenorii lor.
Am discutat încă o dată și mai aplicat despre argumentele de susținere care însoțesc inițiativa și i-am invitat pe reprezentanții Comitetului Olimpic Român să susținem împreună această inițiativă în fața Comisia pentru tineret și sport, atunci când aceasta va organiza dezbaterile și votul pentru această inițiativă
Una dintre cele mai importante sugestii de completare a inițiativei mele legislative, făcută de reprezentanții Comitetului Olimpic Român, este limitarea vârstei la care antrenorii sportivilor pot beneficia de pensia viageră pentru a stimula rămânerea lor în activitate o perioadă rezonabilă de timp pentru a pregăti mai multe generații de sportivi de înaltă performanță. Mulțumesc și cu acest prilej președintelui Mihai Covaliu și secretarului general George Boroi pentru primire, pentru discuție și, anticipat, pentru prezența în comisia care va da votul final acestei inițiative înainte de a ajunge în plenul Parlamentului român”, a declarat parlamentarul vâlcean care prin această lege încurajează performanţa sportivilor şi antrenorilor şi le rezervă o bătrîneţe mai sigură celor care au muncit ani de zile în acest domeniu pentru a aduce faimă, glorie şi apreciere ţării noastre.

Traian Guminski