Planul de acțiuni și de lucrări, pe anul 2022, al Primăriei Păușești Otăsău
Printr-o hotărâre de CL, administrația locală din comuna Păușești Otăsău a hotărât care va fi Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local pe anul 2022. Este vorba despre repartizarea orelor de muncă ce urmează a fi efectuate de către beneficiarii ajutorului social.
“Proiectul de hotărâre este redactat în baza raportului de specialitate al compartimentului din cadrul aparatului de specialitate al primarului și ținând cont de prevederile art. 6 din Legea nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare” – precizează, într-un anunț, Primăria Păușești Otăsău.
Printre obiectivele propuse de primarul Cătălin Avan se numără următoarele:
Decolmatarea şi curăţarea şanţurilor, rigolelor şi podeţelor în satele din comuna Păuşeşti.
Curăţarea căilor de acces la instituţiile publice pe timp de iarnă, poduri şi trotuare. Măturat, înlăturat zăpada şi gheaţa de pe căile de acces, trotuare şi alei aparţinând domeniului public, împrăştierea materialului antiderapant.
Întreţinerea zonelor verzi, a zonelor de protecţie a drumurilor comunale, săteşti și județene. Tăierea crengilor de la pomii aflaţi pe marginea drumurilor publice care umbresc şi îngreunează circulaţia;adunat frunze, crengi şi alte resturi de materiale, degajarea aluviunilor aduse de torenţi din intersecţiile drumurilor publice, igienizare pădure proprietatea comunei.
Salubrizare maluri, pâraie pe raza comunei Păuşeşti. Colectarea în saci a diferitelor materiale ca hârtie, pet-uri, crengi şi alte deşeuri existente.
Tăierea, manipularea si depozitarea materialului lemnos și cărbune destinat încălzirii la Primărie și Școli.
Plantare arbori pe domeniul public al comunei Păușești.