Moș Crăciun a fost generos la Bujoreni
370 de copii din Comuna Bujoreni au avut parte de o surpriză mare, înainte de sărbătorile de iarnă. Ei au fost vizitați de Moș Crăciun și au primit cadouri generoase care au constat în alimente, dulciuri și jucării. Și Moș Crăciun este o adevărată legendă a localității vecine cu Râmnicu Vâlcea, opincarul Alexandru Ilinca, cel care a ascultat cu mare bucurie surprizele muzicale ale celor mici. Acțiunea a început la școala generală din Satul Olteni și a continuat la toate unitățile de învățământ din Bujoreni. Din păcate, la acest final de an situația epidemiologică nu a permis ca părinții să participe la serbările celor mici.