Schimb de tineri din patru ţări ale Europei, la Rm Vâlcea
Un schimb de tineri înseamnă mai mult decât acumularea unor cunoștințe și învățături despre un topic anume. Un schimb de tineri înseamnă adaptare într-un grup nou, înseamnă schimb de experiențe și posibilitatea de a-ți dezvolta abilitățile de acceptare a altor culturi.
Dar mai ales, un schimb de tineri ne vorbește despre conexiunile umane, indiferent din ce colț al lumii ești.
În perioada 28 septembrie – 05 octombrie 2021, Asociația AIDE din Rm Vâlcea a implementat proiectul “Entrepreneurship Reloaded”, finanțat de Comisia Europeană prin intermediul programului Erasmus+.
În parteneriat cu alte trei organizații – YOU IN EUROPE (Grecia), ASSOCIAZIONE ENNEA (Italia) și AKTO (Portugalia), Asociația AIDE a organizat la Rm Vâlcea un schimb de tineri unde s-au adunat 28 de participanți din cele 4 țări.
Scopul proiectului “Entrepreneurship Reloaded” a fost să ofere abilități și cunoștințe practice de antreprenoriat, iar în cadrul programului s-au desfășurat activități practice în care tinerii viitori antreprenori au avut ocazia să își dezvolte pe etape propria afacere și să observe ce dificultăți pot întâmpina.
Timp de opt zile, tinerii din România, Italia, Grecia și Portugalia au lucrat cu Adelina Florescu, facilitatorul programului. Aceștia au format diverse grupe, au făcut cunoștință cu domeniul antreprenoriatului și au folosit diverse metode non-formale de educație precum: dezbateri, seri interculturale, jocuri de rol, întâlniri cu localnicii, activități în aer liber.
În ultima zi de program, tinerii au primit feedback pe tot ceea ce au lucrat de la doi antreprenori cu experiență din Rm Vâlcea.
„Entrepreneurship Reloaded” a îndeplinit obiectivele Programului Erasmus+, deoarece a încurajat înțelegerea reciprocă între tinerii din diferite țări și a contribuit la dezvoltarea calității sistemelor de sprijin pentru activitățile de tineret.