FOTO/VIDEO: ACT for Inclusion, proiect finanţat prin programul Corpul European de Solidaritate-Proiecte de Solidaritate, implementat în judeţul Vâlcea

ACT for Inclusion este un proiect finanţat prin programul Corpul European de Solidaritate-Proiecte de Solidaritate în perioada 01 Octombrie 2020-1 Octombrie 2021. În acest proiect peste 300 de elevi din 8 comune ale judeţului Vâlcea respectiv Pesceana, Glăvile, Prundeni, Creţeni, Mădulari, Popeşti-Urşi, Şuşani, Amărăşti au beneficiat de cursuri de actorie, urmând ca la final să se realizeze spectacole de teatru în cinci şcoli. Din cauza pandemiei s-au realizat cinci spectacole de teatru în format fizic, o parte s-au realizat în natură, iar o parte în căminele culturale la final de an şcolar.

Totodată, tinerii din grupul de iniţiativă au beneficiat de cursuri de actorie alături de voluntarii internaţionali găzduiţi de asociaţia AIDE prin programul Corpul European de Solidaritate-Proiecte de voluntariat.

Activităţile teatrale au fost facilitate de către Doina Migletzi, actriţă şi regizor cu experienţă de peste 10 ani de zile în colaborare cu tinerii din grupul de iniţiativă şi directorii şcolari. Încă de la semnarea parteneriatului, şcolile au primit un text pe care elevii interesaţi de actorie l-au citit, urmând ca după atelierele de teatru să se stabilească rolurile fiecăruia în spectacol.

MAI MULTE DETALII PE SITE-UL ASOCIAŢIEI