Premierul Vasile Florin Cîțu nu are timp de comuna sa natală și a uitat satul Tulei în care s-a născut
Prim ministrul Vasile Cîțu, aflat acum în război cu jumătate din partidele parlamentare și jumătate din liberali, este cu siguranță cel mai bogat om care s-a născut vreodată în satul Tulei din comuna Golești.
Deși deține încă în proprietate un hectar de teren în satul Tulei prim ministrul nostru, care habar nu are cât costă o pâine, nici nu știe ce zi importantă pentru locuitorii comunei Golești era ziua în care se întâlneau FII Satului.
A uitat prim ministrul că în prima duminică din septembrie avea loc clasica sărbătoare a comunei “Întâlnirea cu Fiii Satului” la Poieniţa. Sărbătoarea, regretată în acest weekend de mulți localnici ce și-au exprimat dezamăgirea pe facebook față de actual primar și majoritatea liberală din consiliul local, a fost înființată de Irina Popescu, cercetător biolog și s-a ținut timp de aproape 50 de ani.
Dar Florin Cîțu, fost elev mediocru al Liceului Industrial nr. 3 (actualul Colegiu Energetic), unde nu a fost în stare să obțină nici media de trecere la examenul de treapta a II-a, a fugit permanent de locurile natale, de trecutul lui, nu are prieteni aici, nu a ajutat cu absolut nimic comunitatea locală sau administrația din Golești, nu vine la nunți, botezuri, parastase și înmormântări, se poartă ca un autentic țăran parvenit, oportunist ajuns mare domn în Capitală căruia îi este rușine de originile sale.
Cu toate acestea, Remus Florin Mănoiu, președintele organizației Vâlcea a Partidului Socialist Român, fiu al comunei Golești și el, crede că liberalii ar fi trebuit să continue tradiția și să organizeze această sărbătoare la care primul ministru ar fi trebuit să fie invitat oficial de primarul comunei.
Noi le urăm tuturor locuitorilor comunei Golești un sincer “La mulți ani” și fie ca în anii viitori să poată avea parte de sărbătoarea “Fii Satului!”.
Cât despre Florin Vasile Cîțu, căruia cu siguranță îi lipsește acum și timpul să revadă locurile natale, îi dorim o degrevare rapidă de sarcinile de a Guverna această țară pe care a îndatorat-o fără măsură de când a ajuns prim ministru.
Traian Guminski