Deputatul EUGEN NEAŢĂ: De la pășuni la parcuri economice în mediul rural.
“O discuție publică despre soarta pășunilor pe care pasc animalele nu este deloc atractivă, nu-i așa? Și totuși, ea poate arăta un fenomen de rămânere în urmă a legislației românești și de împiedicare a unor evoluții economice absolut firești, în mediul rural, tocmai acolo unde foarte multă lume spune că nu se întâmplă mai nimic.
În legislația de după 1989, pajiștile permanente au avut un loc protejat și acest lucru este foarte corect. Criteriile după care se aplică protecția asupra lor funcționează și acum foarte bine, doar că aplicarea acestor criterii se face în baza unor informații care s-au schimbat în mod substanțial.
De pildă, în județul Vâlcea, dinamica efectivului de bovine este următorul: 51.225 capete în anul 2015, 45.481 (2016), 43.840 (2017), 42.799 (2019) și 34.758 (2020). Dinamica suprafețelor alocate pășunatului este pe dos. De la peste 140 de mii de hectare în 2007, suprafețele au ajuns în 2020 la aproape 154 de hectare! Informația are ca sursă documente de referință ale Ministerului Agriculturii.
Legislația în vigoare nu permite administrațiilor locale să modifice suprafața pajiștilor permanente și a fânețelor, după logica creșterii sau a descreșterii numărului de erbivore. Acest lucru este acum absolut necesar și, aș zice, destul de urgent. La ce ar folosi eliberarea unor terenuri dintre cele rezervate pășunatului? De-a lungul anilor, localitățile rurale, prin proiectele de administrare asumate de noile generații de primari, își îndreaptă atenția spre asigurarea unor condiții de dezvoltare și a altor activități economice în localitățile lor, prin înființarea unor parcuri industriale.
Am introdus recent în Parlamentul României o inițiativă care să simplifice acest proces de eliberare a unor terenuri destinate, dar nefolosite pentru pășunat, în favoarea dezvoltării în localitățile rurale a unor parcuri economice (vezi imagini).
Eu sunt de părere că limitările care pun la adăpost de abuzuri și de hoție domeniul public, nu trebuie să devină aberante și să împiedice dezvoltarea localităților, ci trebuie să meargă înainte cu vremurile pe care le trăim. Așa am gândit și cu simplificarea procedurii de realizare a investițiilor în turismul montan, așa gândesc și acum, când primarii din județul Vâlcea mi-au cerut să intervin pentru a-i ajuta să-și pună în aplicare proiectele de dezvoltare a localității lor cu o zonă destinată afacerilor. Sunt bucuros să fac acest lucru și visez, ca și ei, că veniturile la bugetul localității lor vor crește, că o parte dintre locuitori va iniția afaceri locale și va oferi câtorva zeci, poate sute de oameni, locuri de muncă, acasă la ei” – Eugen Neaţă, deputat PSD Vâlcea.