Bărbat prins de polițiștii vâlceni cu alcoolemie record
În ziua de 13 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Brezoi în timp ce desfășurau activități de menținere a ordinii și liniștii publice, dar și pentru combaterea conducerii autoturismelor de către persoane aflate sub influența alcoolului, au oprit pentru control, pe strada Gheorghe Surdu, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din oraș.
Polițiștii au procedat la testarea bărbatului cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 1.32 mg/l alcool pur în aerul expirat. În momentul în care i-a fost adus la cunoștință că este nevoie să îi fie recoltate probe biologice de sânge la o unitate spitalicească, bărbatul a refuzat recoltarea.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare urmăririi penale, sub aspectul săvârșii infracțiunii de refuz de recoltare probe biologice. (IPJ VÂLCEA)