Nu mor caii când vor câinii! SCM, victorie eroică cu CSM Slatina!
SCM Râmnicu Vâlcea a făcut deplasarea la Sfântu Gheorghe, pentru al doilea turneu al campionatului, cu un lot decimat de COVID 19 și a jucat primul meci în compania slătinencelor de la CSM. Așa cum era de așteptat, au urmat 60 de minute echilibrate. Tehnicianul Florentin Pera a putut să facă foarte puține schimbări dar elevele sale au reușit să se mobilizeze exemplar. Cele două combatante au mers cap la cap pe parcursul primei reprize pe care Vâlcea a încheiat-o cu un avans minim, 14-13. În debutul părții secunde echipa noastră a reușit să se distanțeze și la trei goluri diferență dar Slatina a revenit și a egalat la 20. Finalul meciului a fost pe muchie de cuțit. Echipa noastră s-a distanțat din nou la trei goluri avans și s-a impus în final, scor 28-25. În viitoarea etapă, elevele lui Florentin Pera vor juca în fața unei echipe venite din eșalonul inferior, Chișineu Criș și sunt favorite pentru un nou succes. (G.C.)