Grupare de hackeri, destructurată
30 de persoane au fost conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, în urma percheziţiilor efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, coordonaţi de procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, în localităţi din judeţul Vâlcea, precum şi în judeţul Olt şi în Bucureşti pentru probarea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional, fraudă informatică, spălare de bani şi fals informatic. Şapte persoane însă, din cei 30 au fost arestate 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentaţi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Cei şapte bărbaţi au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Vâlcea au efectuat, ieri, 5 noiembrie, 41 de percheziţii, în cadrul a două dosare penale, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în falsuri, fraude informatice şi spălare de bani.
La activităţi au participat 170 de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Vâlcea, Piteşti, Craiova, Gorj, Olt şi Sibiu, sub coordonarea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R., precum şi luptători de la acţiuni speciale.
Percheziţiile au fost efectuate în cadrul a două dosare penale ce vizează activitatea infracţională a unei grupări specializate în comiterea infracţiunilor de fals informatic, fraudă informatică şi spălare de bani.
„În urma percheziţiilor, au fost ridicate 10 carduri bancare şi 2 tokenuri pentru efectuarea de tranzacţii online, 4.590 de euro,15.650 de lei, o puşcă, un pistol de airsoft, o bâtă de baseball, 19 hard-diskuri, 2 unităţi centrale, 22 de laptopuri, 6 tablete şi un Ipad.
De asemenea, au fost ridicate 66 de telefoane mobile, 64 de cartele SIM 12 pachete-suporţi cartele SIM, 17 stick-uri de memorie, 8 carduri de memorie, 5 modem-uri pentru internet, 141 de suporţi optici, 2 ordine de plată şi alte documente şi 4 pacheţele din staniol cu fragmente de cannabis.
În fapt, din cercetări a reieşit că membrii grupării ar fi postat pe internet anunţuri fictive de vânzare a unor bunuri: telefoane mobile, autoturisme, tractoare), iar banii pentru plata acestora ar fi fost viraţi de victime, cetăţeni străini, în conturi bancare deschise de membrii grupării în Polonia, apoi transferate imediat prin sistemul on line banking în conturi din România.
Primul palier al grupării era format din membri care ar fi racolat persoane dispuse să se deplaseze în Polonia, pentru a deschide conturi bancare pe care să le pună la dispoziţia unuia dintre ei.
De asemenea, aceşti membri ai grupării ar fi retras banii din conturile din România, bani care fuseseră transferaţi din conturile din Polonia.
Al doilea palier era format din cei care aveau rolul de a lansa ofertele fictive de bunuri pe diferite site-uri de profil, de a crea adrese de e-mail introducând date fictive, de a crea pagini false de internet, copii ale unor pagini ale unor companii cunoscute de tranzacţii online şi de a coresponda cu victimele prin intermediul poştei electronice, inducându-le în eroare, în vederea transferării banilor.
Al treilea palier era format din acele persoane care deschideau conturi bancare în Polonia, punându-le la dispoziţia unuia dintre membrii grupării, în schimbul unor sume de bani.
Prejudiciul total cauzat de cei în cauză este de aproximativ 500.000 de euro”, se spune în comunicatul transmis de IPJ Vâlcea.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.